All for Joomla All for Webmasters

Luni - Vineri - 8:00 - 20:00

  •  0744 471 853
  •  office@psihologcopiipitesti.ro

Despre Autism

Autismul poate fi invins!

1.1 Tulburarea de spectru autist
Autismul – un concept atât de vehiculat în ultima perioadă şi cu toate acestea rămâne un concept destul de enigmatic. De-a lungul timpului s-au realizat multiple cercetări cu privire la cauzele apariţiei autismului pentru a putea înţelege cum funcţionează creierul unei persoane diagnoscticate cu TSA şi evident pentru realizarea unor metode de intervenţie eficiente şi rapide.
Autismul este o dereglare neurobiologică ce afectează funcţionarea normală a creierului. Autismul este diagnosticat de patru ori mai mult la băieţi decât la fete. Autismul poate apărea în toate tipurile de familii, indiferent de mediu social, economic, cultural. Această tulburare afectează dezvoltarea normală a creierului în ariile care sunt responsabile de funcţia de comunicare, interacţiune socială şi cognitivă.


Conceptul de autism infantil precoce a fost lansat prima dată de Leo Kanner în 1943 şi definit de A.S. Reber ca un sindrom patologic, apărut în copilarie, caracterizat printr-o stare de înstrăinare/retragere, o lipsă de răspuns social şi/sau interes faţă de cei din jur, dificultăţi de comunicare şi de limbaj, imposibilitatea de a dezvolta un ataşament normal şi existenţa unor căi bizare de a răspunde la stimulii din mediul înconjurător (Mureşan, 2004).
Definiţia autismului care ţine cont de definiţia publicată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, DSM V şi Casificarea Franceză Mises din 1988, poate fi formulată astfel: autismul reprezintă o tulburare globală şi precoce a dezvoltării care apare înaintea vârstei de trei ani, caracterizată prin funcţionarea deviantă şi/sau întârziată în unul din următoarele domenii: interacţiune socială, comunicare verbală sau nonverbală, comportament. Pe lângă aceste trăsături specifice, tulburarea este însoţită adeseori de fobii/ stereotipii, perturbări ale somnului şi ale alimentaţiei, crize de manie şi gesturi auto- agresive.


Leon Kanner evidenţiază o serie de trăsături caracteristice, printre care, cele mai importante ar fi (Frith,1989):
- incapacitatea de a adopta o poziţie normală în timp ce este luat în braţe. Dacă debutul bolii este precoce, spre luna a patra - a opta, se remarcă faptul că nu ridică mâinile atunci când o persoana semnificativă îl ia în braţe şi de asemenea, copilul nici nu zâmbeşte la vederea persoanei semnificative, de exemplu, mama;
- se remarcă o exacerbare a memorării mecanice;
- se observă o incapacitate de comunicare verbală;
- prezintă incapacitatea utilizării conceptelor abstracte;
- manifestă teamă şi emoţii exagerate, nejustificate: lipsit de ataşament faţă de părinţi, el este legat de un obiect oarecare; pericolele reale nu-i provoacă frică, în schimb se sperie de stimuli obişnuiţi: foşnetul frunzelor, ropotul ploii, sunetul provocat de apa ce curge la robinet;
- prezintă inacapacitatea imaginativă în activităţi ludice. Jocul, activitatea cea mai importantă a acestei vârste, prezintă câteva particularităţi: este marcat de un caracter stereotip, copilul folosind obiecte puţin complicate, ca: sfoara, hârtie, nisip, apă, robinete, butoane. Jocul nu este unul funcţional, de exemplu, în loc să plimbe maşina pe podea, o ţine într-o mână şi cu cealaltă mână îi învârte roţie în continuu, poate desfăşura această activitate stereotipă ore în şir. Jocul colectiv este evitat, nu se alătură grupurilor de copii;
- producerea întârziată a unor manifestări echolalice;
- crearea impresiei de dezvoltare fizică şi intelectuală normală; izolarea şi retragerea în sine;
- manifestă incapacitatea de a percepe pericolul real;
- apariţia şi dezvoltarea unor comportamente cu caracter ritual (se aşează pe scaun doar de pe partea dreaptă, atunci când se îmbracă îşi pune întotdeauna un anumit obiect de vestimentaţie);
- exacerbarea unor mişcări şi repetarea îndelungată a acestora (poate să bată cu pumnii în geam ore în şir, fără oprire);
- existenţa unor răspunsuri paradoxale la stimuli de lumină, de zgomot, de durere (ţipă, îşi pune mâinile la urechi, pe cap);
- manifestă comportamente stereotipe şi repetitive. Stereotipiile pot fi gestuale, ca: repetiţii ale mişcărilor mâinilor, degetelor, braţelor, rotirea corpului în jurul axului său, mersul pe vârfuri. Uneori preferă activităţi ca: deschiderea şi închiderea uşilor, lovirea sau zgârierea unei jucării;
- reacţii bizare la schimbări din mediul ambient. Are memorie bună pentru diverse aranjamente spaţiale şi preferinţe pentru ordonarea unor obiecte deoarece el manifestă o „nevoie obsedantă” pentru simetrie. Astfel poate intra într- o criză de manie şi panică, drept răspuns la schimbarea mediului ( de exemplu, a mobilierului), sau de schimbare a secvenţelor din rutina zilnică.

În prezent, autismul este definit ca fiind tulburare pervazivă de dezvoltare, persoanele afectate manifestând deficite la nivelul interacţiunilor sociale (utilizarea comportamentului nonverbal în comunicare, reciprocitate socială/emoţională), la nivelul comunicării verbale şi nonverbale şi un domeniu restrâns şi stereotip de interese şi activităţi (American Psychiatric Association, 1994; Myles, Cooper Swanson, Holverstott, Moore Duncan, 2007).

Pe de altă parte, Graham (1999) defineşte autismul infantil prin debutul precoce (înainte de 3 ani) a unor tulburări sau devieri care implică cel puţin trei arii de dezvoltare:
- inabilitatea de a iniţia şi dezvolta relaţii sociale, de a exprima interes şi emoţii;
- incapacitatea de a folosi limbajul şi comunicarea (atât verbal cât şi non verbal);
- prezenţa unui comportament stereotip, incluzând un repertoriu comportamental restrictiv şi repetitiv.
O definiţie originală şi care încearcă să înglobeze toate caracteristicile acestei tulburări este aceea a Prof. St. MILEA (1986): "Sindromul autist reprezintă un complex simptomatologic de etiologie variată, specific patologiei psihice a copilului mic. Denumirea i se datorează autismului, simptomul central în jurul căruia se grupează o sumă de manifestări, între care cele mai importante se consideră a fi tulburarile de limbaj şi stereotipiile plasate într-un amestec particular şi bizar de forme şi mijloace primitive şi pervertite de exprimare a funcţiilor psihice cu altele mai elaborate, insule izolate de abilităţi şi resurse, uneori bine conservate , alteori monstruos dezvoltate".

Manifestări clinice
Comitetul de lucru britanic stabileşte „9 puncte” pe care autorii le consideră a fi o „încercare” de a „extrage” din observaţiile făcute, acele semne de diagnostic mai frecvent întâlnite. Se consideră că folosirea generală a acestor puncte ar putea ajuta în recunoaşterea timpurie a suficienţelor deviaţii semnificative în dezvoltarea copiilor şi a pruncilor. Părerea unanimă este că centrul problemei gravitează în jurul capacităţii diminuate de a stabili relaţii umane. Cele 9 puncte au fost concepute astfel:
¬ Puternica şi susţinuta incapacitate de stabilire a unor relaţii emoţionale cu ceilalţi oameni. Aceasta include o uzuală şi profundă singurătate, şi o viaţă goală; de asemenea o comportare anormală faţă de ceilalţi oameni ca persoane, privindu-i pe ei drept părţi impersonale ale lor înşişi. Dificultatea de a se amesteca şi de a se juca cu alţi copii este adeseori puternic vizibilă şi de durată foarte îndelungată (Secară, 2006).
¬ O aparentă inconştienţă a propriei identităţi într-o măsură mult nepotrivită vârstei sale. Aceasta poate fi remarcată într-o comportare anormală faţă de sine, ca explorarea şi privirea îndelungată şi amănunţită a diferitelor părţi ale propriului corp. Agresiuni repetate, dirijate împotriva propriei persoane, uneori chiar cu urmări grave – pot fi un alt aspect al acestei lipse de integrare, ca şi a unei confuzii a pronumelui personal (Mureşan, 2004).
¬ Preocupări patologice faţă de obiecte particulare sau numai cu anumite caracteristici ale lor, fără să ia în seamă funcţiile lor general acceptabile.
¬ O împotrivire susţinută la orice schimbare de mediu şi o încercare imperioasă de a restaura întotdeauna aceiaşi asemănare. În unele situaţii, această asemănare pare să-i producă o stare de monotonie perceptibilă.
¬ O anormală experienţă a perceperii (în absenţa posibilităţii de discernare a unei anormalităţi organice) care este determinată de către un excesiv, diminuat sau imprevizibil răspuns la stimuli senzoriali, de evitare a unei experienţe auditive sau vizuale, intensităţii durerii sau temperaturii (Secară, 2006).
¬ O acută, excesiv şi aparentă ilogică anxietate. Aceasta are tendinţa de a fi accentuată de către schimbări, fie în mediul material înconjurător, fie în obiceiuri; acelaşi efect este determinat de întreruperea temporară a unui ataşament faţă de persoane sau faţă de lucruri. Fenomene şi obiecte aparent obişnuite par a fi investite cu calităţi terifiante (îngrozitoare). Pe de altă parte, poate lipsi teama în faţa unui pericol evident.
¬ Vorbirea poate fi pierdută sau poate întârzia să se dezvolte sau nu poate fi niciodată dobândită mai presus de un anumit nivel, într-un stadiu mai timpuriu. Pot fi, de asemenea, confuzii în ceea ce priveşte utilizarea pronumelui personal, echolalie, sau alte tipuri de manierism. Deşi unele cuvinte şi fraze pot fi pronunţate, ele adeseori nu sunt cele general folosite în comunicările obişnuite.
¬ Distorsiuni în schemele de mişcare, în mobilitate, de exemplu: excese ca în hiperkinezie, imobilitate ca în catatonie, posturi bizare sau manierisme rituale, de asemenea, ca ciocniri sau învârtiri (asupra propriilor persoane sau asupra unor obiecte).
¬ Un fond de serioase întârzieri în care pot apărea insule de funcţii sau îndemnări normale, aproape de normal sau chiar excepţional.
Este indubitabil faptul că TSA este o tulburare de neurodezvoltare extrem de heterogenă. Simptomele diferă ca şi numar şi intensitate atât de la copil la copil cât şi la acelaşi copil în timp. Respectiv unele simptome pot dispărea, pe când altele se pot intensifica pe măsură ce copilul înaintează în vârstă.
TSA devine evidentă după 12 luni, în mod obişnuit părinţii se îngrijorează în jurul vârstei de un an şi jumătate remarcând absenţa limbajului şi a contactului vizual şi ajung în jurul vârstei de 2 ani la specialist (în cele mai favorabile cazuri). Cu toate acestea, există semne precoce care pot ridica suspiciunea existenţei unei tulburări de dezvoltare dintre care:
• Sub 12 luni: se observă absenţa gânguritului, vocalizării, lalalizării, absenţa interesului pentru persoane, preferinţa pentru obiecte, nu participă la jocul cucu – bau;
• Până la 18 luni: nu foloseşte cuvinte cu sens, nu răspunde atunci când este strigat pe nume (pare că nu aude), este preocupat de obiecte, sunete, lumini, manifestă indiferenţă faţă de persoane şi nu arată cu degetul;
• Peste 24 luni: nu foloseşte propoziţii din 2 cuvinte, nu comunică, jocul este sărac mai mult cu obiecte (sticle, sfori), manifestă comportament stereotipe, fascinaţie pentru anumite activităţi (muzică, reclame).

Principalele semnale de alarmă ale TSA sunt:
• lipsa privirii ochi în ochi;
• lipsa exprimării bucuriei;
• lipsa împărtăşirii plăcerii sau interesului;
• lipsa de răspuns la propriul nume (pare surd);
• lipsa coordonării privirii, expresiei faciale, gesturilor cu sunetele;
• nu arată cu degetul;
• prosodie neobişnuită;
• mişcări şi posturi repetitive ale corpului;
• mişcări repetitive cu obiectele;

Newsletter

Unde ne gasiti:

Adresa
Centrul Rainbow
Str. Gheorghe Doja 60, Pitesti - Arges
Numar de telefon
0744 471 853